Data la care ambasada SUA în Israel va fi transferată în Ierusalim

Data la care ambasada SUA în Israel va fi transferată în Ierusalim
Publicat: 23/02/2018, 18:45

Doi oficiali din cadrul Administrației de la Washington au declarat sub protecția anonimatului pentru agenția Associated Press că sediul din Ierusalim al ambasadei SUA va fi deschis în mai 2018.

Congresul SUA a fost înștiințat vineri despre această decizie. Planul privind mutarea ambasadei a fost semnat joi de secretarul de Stat, Rex Tillerson, au declarat sursele citate.

Cei doi oficiali au preferat să facă anunțul sub protecția anonimatului întrucât nu sunt autorizați să discute public despre acest plan.

Statul Israel va marca 70 de ani de la înființare pe 14 mai 2018.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat în decembrie 2017 decizia de a considera orașul Ierusalim drept capitala Israelului și, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Decizia lui Donald Trump a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase țări musulmane, de Adunarea Generală ONU, Uniunea Europeană și Rusia.

Pe fondul criticilor, președintele SUA a încercat să își nuanțeze poziția privind statutul Ierusalimului, refuzând să excludă posibilitatea împărțirii orașului și explicând că israelienii și palestinienii trebuie să stabilească frontierele în oraș. Liderul de la Casa Albă a transmis Israelului că pacea necesită „compromisuri dure”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru cei care stau LA BLOC. Schimbarea pe care românii o cer de ani...
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forma Sistemului Solar s-a schimbat dramatic, au descoperit oamenii de știință
×